
15 iul. Am dezbătut și votat legea care stabilește data alegerilor locale
Alegerile locale vor avea loc duminică, 27 septembrie 2020! Este important să revenim la normal, alegerile trebuie organizate pentru că așa este firesc într-o #democrație. Pentru că suntem într-o situație specială provocată de pandemie, alegerile se vor organiza ținând cont de condițiile epidemiologice și respectând regulile care ne protejează sănătatea.
Am dezbătut și am votat astăzi, în procedură de urgență, în Camera Deputaților proiectul de lege care stabilește data alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale și reglementează măsurile tehnice pentru desfășurarea acestora.

Urmează ca în cel mult 5 zile de la intrarea în vigoare a legii, Guvernul să stabilească prin hotărâre, la propunerea Autorității Electorale Permanente, calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale.
Proiectul a fost adoptat cu 253 de voturi „pentru” și 2 voturi „împotriva”. 36 de colegi s-au abținut. Urmează promulgarea legii de către președinte. Pentru ca guvernul să se încadreze în termenele legale, legea pe care am votat-o azi trebuie să intre în vigoare cel mai târziu la 15 iulie.
Fara comentarii